Charity, Education

Asociația Ayan oferă asistență persoanelor care se confruntă cu un posibil caz de malpraxis

În contextul ultimelor cazuri controversate apărute în spațiul public cu privire la potențiale greșeli medicale care au condus la decesul pacienților, Asociația Ayan își manifestă disponibilitatea de a acorda asistență persoanelor care se confruntă cu un posibil caz de malpraxis.

Demersul Asociației Ayan se adresează atât pacienților care sunt potențiale victime ale unor culpe medicale, cât și aparținătorilor, pentru cazurile în care și-au pierdut un membru al familiei și suspectează un caz de malpraxis.

„Am înființat Asociația Ayan după ce fiul nostru a decedat în luna martie a anului trecut în urma unei răceli. Ayan a primit medicație și tratament neadecvate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, a făcut stop cardio-respirator în ambulanță și a ajuns la Spitalul Marie Curie în comă glasgow de gradul III. Medicii de la Marie Curie ne-au spus că lipsesc multe acte medicale care ar fi trebuit să ajungă cu băiețelul nostru la București. Din fișele existente nu reieșea ce medicație i s-a administrat, cât a stat în stop cardio-respirator, cât a fost resuscitat, ce doză de adrenalină i-a fost administrată, la ce interval și sub ce formă. Băiatul nostru a decedat pe 2 martie 2019, la spitalul din București.

Noi am mers mai departe și am simțit pe propria piele ce înseamnă demersul pentru probarea și denunțarea malpraxisului în România și vrem să le dăm o mână de ajutor și altor persoane care trec prin ceea ce trecem noi. În țara noastră este nevoie de o schimbare pentru ca oamenii să înțeleagă de ce și cum trebuie raportate cazurile de malpraxis, iar autoritățile să acționeze în așa fel încât aceste culpe medicale să nu mai rămână fără ecou și să fie cât se poate de transparente”, a declarat Denisa-Elena Mutu, mama lui Ayan şi Preşedinta Asociaţiei Ayan.